Andra şi Adrian Ţuţu vor cânta imnul României la gala “Campion pentru România”, în cadrul căreia Lucian Bute va lupta pentru al 9-lea titlu mondial.
Maine, o ţară întreagă va fi alături de Lucian Bute, boxerul român care luptă n direct la PRO TV pentru al 9-lea titlu mondial. Gala "Campion pentru România" este unul dintre cele mai importante evenimente ale anului, lista participanţilor numărând personalităţi de renume din toate domeniile.
Invitaţi la acest supereveniment vor fi şi Andra, care va cânta Imnul României pentru marele campion, şi Adrian Ţuţu, câştigătorul emsiunii "Românii au talent". "Este o onoare pentru mine faptul că am fost invitat la acest eveniment. Înseamnă enorm să pot cânta pentru unul din marii campioni ai României. M-am pregatit intens pentru asta, voi cânta o combinatie între <E evident, românii au talent> şi <Sunt român, deci pot!>, iar la final am compus câteva strofe special pentru Lucian Bute", a declarat Adrian Ţuţu.
Gala "Campion pentru România", primul meci al lui Lucian Bute în România, va fi difuzată sâmbătă 9 iulie, de la ora 20.30 în direct la ProTV, pe www.sport.ro şi pe m.sport.ro.
| < Anterior | Următor > |
|---|