Iluzia ca terapie: realitatea virtuala in medicina

Mult timp asociată cu jocul, cu divertismentul, realitatea virtuală a fost, în ultimii ani, înhămată la carul utilităţii practice: mai întâi, s-a dovedit utilă ca mijloc de antrenament pentru piloţi, paraşutişti...

Apoi, a intrat în muzee şi expoziţii, cu un scop educativ, reconstituind vizual interioare ori peisaje, dând vizitatorului prilejul şi impresia unei unei imersii în amosfera locului. Dar posibilităţile oferite de această elaborată iluzie sunt departe de a fi epuizate: mai nou, realitatea virtuală îşi găseşte un câmp de aplicare tot mai larg în medicină, de la pregătirea chirurgilor până la tratarea, prin simulări atent concepute, a unor afecţiuni dintre cele mai diverse.
La începutul anilor 1990, un psiholog american, dr. Ralph Lamson, a avut ideeea de de a încerca să-şi trateze frica de înălţime - acrofobie, în termeni medicali - de care suferea cu ajutorul acestei noutăţi tehnologice: realitatea virtuală. A adunat în jurul său un grup de pacienţi care sufereau de aceeaşi fobie şi a început să experimenteze, cu ajutorul lor, terapia prin realitate virtuală.
În simularea computerizată creată de dr. Lamson, pacienţii se vedeau pe ei înşişi intrând într-un local (o situaţie lipsită de risc), în cele din urmă trebuind să traverseze (tot în realitatea virtuală) un spaţiu gol, mergând pe o scândură aşezată sus, deasupra podelei - situaţie care le punea mari probleme, datorită fobiei lor specifice. În mintea lor, senzaţia pericolului şi spaima asociată acesteia (pe care le percepeau ca şi cum ar fi fost vorba de ceva real) coexistau cu conştiinţa faptului că se aflau, totuşi, "cu picioarele pe pământ", în mediul sigur al laboratorului de experimentări. Iar această idee a siguranţei şi obişnuirea cu senzaţia înălţimii, prin repetări frecvente ale imersiei în realitatea simulată, i-a ajutat pe mulţi să scape de acrofobie, iar pe dr. Lamson să pună bazele acestui nou domeniu de experimentare şi tratament: terapia cu ajutorul realităţii virtuale - VRT (virtual reality therapy).

Un articol publicat în 1994 în revista de specialitate Psychology Today consemna succesul remarcabil obţinut de dr. Ralph Lamson: cca. 90% dintre pacienţii săi, trataţi prin această metodă, au izbutit să-şi depăşească teama de înălţime şi să facă lucruri pe care nici nu şi le-ar fi putut imagina înainte de tratament: să se suie pe acoperişul casei ca să cureţe jgheaburile streşinilor, să urce 15 etaje cu un lift cu pereţi de sticlă, instalat pe exteriorul unei clădiri, să facă ascensiuni montane sau să conducă maşina pe un pod lung, aşezat la mare înălţime deasupra apei.
Pe urmele acestor experimente şi ale indicaţiilor formulate de Lamson în cartea sa Virtual Therapy, publicată în 1997, în care explică bazele medicale ale acestei metode, VRT e folosită astăzi cu succes în tratamentul tulburărilor anxioase şi al mai multor fobii, foarte diverse:

    agorafobia - teama de spaţii largi şi/sau aglomerate, ce poate declanşa atacuri de panică şi afectează viaţa socială şi profesională a pacientului.
    claustrofobia - teama de spaţii strâmte, închise, ce duce la refuzul de a merge cu liftul, de a călători cu metroul etc.
    diferite zoofobii - teama intensă, iraţională, de anumite animale; de pildă arahnofobia (teama de păianjeni)
    frica de zbor, care îi impiedică pe cei afectaţi de ea să călătorească cu avionul, cu repercusiuni, uneori, asupra vieţii de familie şi profesionale.
    frica de a conduce maşina
    "frica de doctor" - o teamă disporporţionat de mare de procedurile medicale, de la injecţii până la intervenţii stomatologice.

Dependenţele

Diversele toxicomanii reprezintă un domeniu în care ajutorul VRT ar putea fi de mare folos, deşi încercările sunt abia la început. Un experiment de evaluare a impactului realităţii virtuale asupra celor dependenţi de alcool a fost realizat la Universitatea Houston, SUA, cu participarea a 40 de persoane dependente: acestea au fost expuse la simulări foarte elaborate ale unor situaţii de viaţă - participarea la o petrecere unde oamenii beau alcool, intrarea într-un bar sau într-un magazin unde se vindeau băuturi spirtoase - în care li se ofereau băuturi la alegere, simularea fiind înzestrată chiar şi cu mirosuri corespunzătoare, pentru o iluzie completă.
Rezultatele au arătat că reacţiile de răspuns ale persoanelor dependente erau similare cu cele din viaţa reală, ceea ce îi face pe cercetători să spere că, într-o bună zi, realitatea virtuală va putea fi folosită pentru a modela comportamentul alcoolicilor şi va ajuta, astfel, la obţinerea unui control mai bun al reacţiilor şi la vindecarea dependenţei.