Vom plăti mai mult pentru combustibili, curent, cafea, ţigări şi alcool. Vom da bani la medic. Ratele la credite vor creşte. Şomajul va fi unul istoric.
Viitorul este sumbru! Dacă vă aşteptaţi ca 2012 să fie un an mai bun şi mai prosper, ei bine vă înşelaţi. De la 1 ianuarie vin scumpiri în lanţ. Vor creşte preţurile la combustibili, energie, ţigări, alcool şi cafea. În plus, vom plăti pentru orice vizită la medic, iar ratele la bancă vor "exploda".
Se majorează acciza
Banca Centrală Europeană a stabilit cursul la care va fi calculată acciza de la 1 ianuarie 2012: 4,3001 lei pentru un euro, cu 0,8% mai mare faţă de cea utilizată în acest an, de 4,2655 lei/euro.
Astfel, carburanţii, energia electrică, ţigările, alcoolul şi cafeaua vor suferi modificări de preţ. Potrivit ultimelor calcule făcute de economişti, benzina se va scumpi cu 0,77%, motorina cu 4,4%, pachetul de ţigări cu 5%, alcoolul va creşte cu 2-3%, iar la cafea se va aplica o acciză de 1,075 lei/kilogram, faţă de un leu cât e în prezent.
Cea mai mare creştere se aşteaptă la curent. Şi asta pentru că Hidroelectrica, principalul furnizor de energie electrică din România, a cerut scumpirea electricităţii cu 50%, atât pentru firme, cât şi pentru populaţie.
Plătim 600 de lei pe an la medic
De la 1 ianuarie 2012, va fi introdusă coplata pentru unele servicii medicale. Va costa 600 de lei pe an pentru consultaţii, spitalizări, analize sau investigaţii.
Odată atins acest plafon, românii vor avea dreptul la servicii gratuite. Până atunci, o vizită la medicul de familie va costa 5 lei, cea la un medic specialist 10 lei, iar o internare de o săptămână într-un spital de stat va costa 100 de lei.
Nu vor plăti pensionarii cu venituri de cel mult 700 de lei pe lună, copiii de până la 18 ani, tinerii între 18 şi 26 de ani care nu realizează venituri, dar şi bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate. Naşterile şi urgenţele vor fi gratuite.
Rate la bănci cu 10% mai mari
Moneda naţională ar putea ajunge la un nivel de 4,5 lei/euro, estimează specialiştii, iar îndatoraţii în euro ar plăti rate cu circa 10% mai mari decât în primele luni ale lui 2011, ceea ce ar pune o presiune puternică pe îndatoraţii care îşi primesc salariile în lei. Cotaţia oficială a BNR a fost, ieri, de 4,3535 lei/ euro.
Şomajul va creşte
Sindicaliştii sunt convinşi că şomajul va creşte în rândul românilor. Ei spun că din ce în ce mai puţini oameni vor avea un serviciu, cu atât mai mult cu cât există riscul ca Europa să reintre în recesiune. Guvernanţii sunt însă optimişti şi spun că vor fi mai puţini şomeri, de la 445.000 în 2011 la 410.000 în 20112.
| < Anterior |
|---|